Sorina poate pleca în SUA

sorina amanare

sorina amanareMagistrații Judecătoriei Slatina au decis ca Sorina să poată pleca cu familia Săcărin în America.

Magistraţii Judecătoriei au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi, adoptată de soţii Săcărin. Soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina este executorie. Ea poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria Slatina. Pe de altă parte avocații familiei Săcărin se pregătesc de un alt război in care vor să demonstreze cu probe în ce condiții a fost crescută și educată micuta. Singura piedică acum, pentru părinţii adoptivi ai Sorinei Săcărin, este lipsa paşaportului, care încă nu a ajuns în posesia familiei, după ce un procuror care anchetează modul cum a decurs adopţia a reţinut acest paşaport, ulterior fiind transmis către Direcţia Paşapoarte Dolj, pentru verificări. „Paşaportul n-a venit încă, dumneavoastră aveţi veşti mai degrabă decât avem noi, sperăm să se confirme (…). Acum vom merge să vedem dacă a ajuns. În mod normal ar trebui să ajungă astăzi paşaportul. Noi am bănuit că s-a tergiversat un pic ca să pronunţe instanţa de aici şi să nu ni se dea paşaportul înainte să se pronunţe instanţa de aici, aşa cred, acum nu ştim dacă…, asta este doar o presupunere de-a noastră“, a declarat înainte de pronunţarea sentinţei avocata familiei Săcărin, Clara Istrate.

Ramona Săcărin, mama adoptivă a Sorinei a precizat că acesta asteaptă pașaportul pentru a pleca acasă in America, și nu iși doreste să ia legătura cu familia Șărămăt.Familia Săcărin nu exclude ca pe viitor Sorina să reia legătura cu familia asistentei maternale, dar doar in anumite condiții.’Atunci când își vor schimba atitudinea și iși vr pune receptorul in furcă, am vorbit cu Sorina și le vom trimite un album cu fotografii. Poate când venim in vacanță în țară vor putea să o vadă. Asta dacă vom vedea o schimbare de atitudine , care să nu ii facă rău fetiței.(…)Sorina a intrebat când mergem acasă, în America.’, a spus Ramona Săcăin, mama adoptivăa Sorinei.

Avocata Clara Istrate a mai precizat că în cererea reconvenţională s-a  solicitat plata unei sume de bani reprezentând cazare, diurnă, salarii pentru perioada în care soţii Săcărin sunt forţaţi să rămână în România şi nu lucrează în SUA. De asemenea, apărătorul familiei Săcărin a precizat că Sorina va beneficia de  consiliere psihologică în SUA, conform procedurilor post adopţie, fiind deja plătit un consilier în acest sens. 

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura