Sute de amenzi aplicate de polițiștii olteni în minivacanța de Rusalii

sute de amenzi

sute de amenziPolițiștii olteni au aplicat peste 400 de amenzi în valoare de aproape 130.000 de lei șoferilor care nu au respectat legislația rutieră în vigoare. Totodată au fost reținute peste 30 de permise de conducere.

Un număr de 170 de polițiști au acționat la sfârșitul săptămânii trecute pe raza județului Olt pentru a asigura un climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, dar  și pentru a fluidiza  traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente cu impact negativ. Totodată, s-a intervenit la un număr 331 de solicitări ale cetățenilor, 282 dintre acestea fiind transmise prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

 „Din totalul amenzilor contravenţionale, 34 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea public rep., iar 386 au vizat încălcări ale normelor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Activitățile s-au desfășuratîn colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, în vederea creării unui climat optim de siguranță pentru cetățenii de pe raza județului Olt”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.

Oameii legii au aplicat 440 de sancţiuni, în valoare totală de 122.895 de lei. De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au reținut și un număr 31 de permise de conducere și 5  certificate de înmatriculare.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: