Tineri, implicaţi într-un grav accident
La un pas au fost să repete tragedia de acum câteva zile în care patru tineri au murit striviți între fiarele mașinii în care se aflau. Pe Drumul Naţional 54, în afara comunei Gârcov a avut loc duminică un accident rutier în care a fost implicată o sigură maşină. În autoturism se aflau doi tineri din Corabia. Mașina în care se aflau tinerii de 23 şi 26 de ani a părăsit partea carosabilă şi a ajuns pe câmp, răsturnându-se şi oprindu-se pe plafon.
„În urma cercetărilor efectuate la locul accidentului, s-a stabilit că un bărbat de 26 de ani, din Corabia, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp. Atât şoferul, cât şi pasagerul din maşină, în vârstă de 23 de ani, tot din Corabia, au fost rănit şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
La faţa locului s-au deplasat paramedicii SMURD Vişina şi cadrele medicale de pe două echipaje ale Serviciului Judeţean de Urgenţă Slatina pentru a acorda primul ajutor tinerilor implicaţi în evenimentul neplăcut.
Ambii tineri au fost transportaţi la spitale pentru a primi îngrijirile de specialitate. Tânărul de 26 de ani se află internat pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Slatina, în timp ce pasagerul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti.
Oamenii legii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
{module 126}