Tomatele oltenești au ajuns în supermarketuri

rosii

rosiiMunca legumicultorilor din județ nu a fost în zadar. Roșiile oltenești au ajuns în cele mai mari supermarketuri din capitală și din țară, iar profitul oltenilor este unul semnificativ.

Legumicultorii olteni livrează propriile recolte de roșii în supermarketuri. În județ au fost înființate anul trecut trei cooperative tocmai pentru a permite accesul fermierilor olteni pe marile piețe din țară. Este vorba despre cooperativele din localitățile  Urzica, Vădăstrița , Pleșoiu -Strejești și Ghimpețeni în cadrul cărora oltenii s-au grupat pentru a produce o cantitate mai mare de roșii.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura