Un oltean la conducerea Inspectoratului Teritorial nr 6 al ISCTR

control traficccc

control traficcccOlteanul Marius Defta  este noul șef al Inspectoratului Teritorial Nr. 6 al ISCTR. În aria de competență se află județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Începând de azi, 3 februarie, ministrul transporturilor l-a revocat din funcție pe Mihai Braneț. Locul acestora a fost luat de Marius Defta.

Noul șef lucrează de ani buni în cadrul ARR Olt, a absolvit Liceul teoretic Corabia și Facultatea de management în producție și transporturi. El este susținut de PNL Olt.

I.S.C.T.R.  asigură inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind, în principal: condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere; masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura