Viitorii jandarmi, în practică la IJJ Olt

În perioada 10 februarie – 08 martie, opt studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, arma Jandarmi, cinci din anul întâi și trei din anul trei de studiu, se află în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Contantin Dimitrescu” Olt.
Acestora le vor fi prezentate aspecte legate de specificul inspectoratului, programul şi misiunile executate de către jandarmii olteni. Cei opt tineri, se pregătesc pentru a deveni ofițeri jandarmi și vor efectua, timp de o lună de zile, stagiul de practică, fiind repartizați să-şi pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în misiuni de ordine şi siguranţă publică, pază şi protecţie instituţională precum şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele practice ale activităţii derulate de jandarmii olteni.
Pe întreaga perioadă a stagiului de practică, studenţii sunt îndrumaţi de către tutori jandarmi, ofiţeri cu experienţă în activitatea profesională, la structurile/subunităţile la care au fost repartizaţi.
{module GAdsense articol}