Vremea se schimbă radical, meteorologii anunță ploi și furtuni. Zonele afectate de cod galben
Vremea se schimbă radical. Furtunile vor cuprinde jumătatea de vest a țării, iar temperaturile vor scădea brusc. Din această seară, și zona de sud-est va fi sub cod galben de furtuni.
De la ora 10.00 și până la ora 21.00 este în vigoare un cod galben de ploi pentru mai multe județe din vestul țării. În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ. Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, avertizează meteorologii. De la ora 21.00 și până mâine la ora 15.00 în sud-est va fi cod galben de instabilitatea atmosferică și averse însemnate cantitativ. În Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, potrvit meteorologilor.
sursa digi 24