Zeci de elevi din Găneasa au fost invitați în Senat de Siminica Mirea

Zeci de elevi de la Școala Găneasa au fost prezenți printre aleșii naemului. Copiii au primit în dar o excursie din partea senatorului PSD Olt, Siminica Mirea.

Pe lăngă vizitarea Senatului ,elevii au mers si la cinematograf.

”Experiență inedită pentru zeci de elevi de la Școala Gimnaziala Ganeasa. Aceștia au primit din partea senatorului PSD Siminica Mirea, invitația de a petrece o zi în Parlamentul României.Alături de profesori, conducerea școlii și reprezentanti ai primariei, copiii au vizitat instituția, au urmărit o ședință și au avut ocazia de a afla mai multe despre activitatea parlamentarilor. Au fost curioși să afle cum apare o lege si care este procedura pentru a fi aprobată. Mulțumim mult pentru sprijinul acordat! Elevii au fost profund impresionați atât de modul în care au fost primiți, cât și de somptuozitatea și grandoarea acestei clădiri emblematice”, au declarat reprezentanții unității de învățământ.

Senatorul spune că astfel de excursii trebuie să fie vazute ca lecții pentru copii

”Așa cum spun de fiecare dată, orice demers aferent dezvoltării tinerilor va fi prioritar pentru mine. Așadar, astăzi, 13.02.2023, 56 de elevi și cadre didactice de la școala Găneasa, din județul Olt, au acceptat invitația mea de a intra în aparatul legislativ al României. Cu emoție, au pășit în Parlamentul României și au cunoscut importanța acestei clădiri ca simbol al democrației și puterii legislative. În timp ce explorau clădirea, elevii au avut ocazia să viziteze Plenul Senatului și să înțeleagă cum funcționează procesul legislativ. Pe lângă acest lucru, turul ghidat le-a oferit acestora șansa să cunoască arhitectura impresionantă a clădirii și istoria bogată a acesteia. Mă bucur că experiența vizitei Senatului României a fost unică și emoționantă pentru ei, oferindu-le oportunitatea de a înțelege istoria democrației țării lor. Sunt mai mult decât bucuroasă că am avut șansa de a discuta și de a ne cunoaște unul cu celălalt, iar unde ne-a permis timpul, le-am răspuns curiozităților pe care mi le-au adresat, cu privire la activitatea de senator. În cele ce urmează, nu mă dezic cu nimic de cele spuse, iar tinerii vor avea întotdeauna sprijinul meu”, a declarat Siminica Mirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura