Banii pentru copiii cu CES în 2023

Copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) beneficiază de alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017. În 2022, au avut loc schimbări legislative care au vizat cuantumul sumelor acordate copiilor cu CES, prevederi valabile pentru anul școlar 2022-2023.

La solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației a precizat care sunt drepturile financiare ale copiilor cu CES, sursele de finanțare și cuantumul stabilite prin lege.

Cea mai importantă clarificare din partea Ministerului este cea care arată că aceste drepturi se majorează cu 50% în anul școlar 2022-2023 și pentru copiii pentru care nu s-a stabilit o măsură de protecție specială, adică pentru toți, indiferent că sunt în centre de plasament sau nu. Măsura se aplică copiilor din grădinițe, școli, licee, din învățământul de masă și special, public sau privat, potrivit reglementărilor în vigoare.

Avem peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), potrivit fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Drepturile financiare ale copiilor cu CES sunt cuprinse și în Legea Educației Naționale, conform art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Mai exact, textul legii prevede: „Copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, inclusiv cei școlarizați în alt județ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistență socială constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului”.

Drepturile financiare se acordă copiilor cu certificat de orientare școlară, obținut de la centrele CMBRAE/CJRAE, din învățământul preuniversitar, inclusiv celor din învățământul confesional și privat, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.

Care sunt drepturile financiare ale copiilor cu CES
Alocația zilnică de hrană
Cuantum minim de hrană pentru 2022 este de 22 de lei și este stabilit prin Legea nr. 143 din 20 mai 2022.

Se plătește în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna/lunile precedentă.

Cuantumul se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.

Alocația zilnică de hrană se acordă lunar, în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară, indiferent de numărul de ore de curs pe zi la care participă copilul, pe perioada de valabilitate a certificatului de orientare școlară și profesională, Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.
Alocația zilnică de hrană nu se acordă pentru zilele în care copiii cu CES au absentat nemotivat, zilele de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și nici în perioada vacanțelor școlare.
Fac excepție de la condiția de acordare a alocației de hrană, în funcție de prezența școlară, copiii cu CES școlarizați la domiciliu și/sau internați în unitățile sanitare.
Sumele destinate acoperirii cheltuielilor pentru alocația zilnică de hrană se suportă din aceleași fonduri din care sunt finanțate instituțiile și unitățile publice de asistență socială.

În limita bugetelor aprobate, consiliile județene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și consiliile locale ale municipiilor, orașelor și comunelor pot aproba, prin hotărâre, la propunerea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, respectiv a serviciilor publice de asistență socială, un cuantum al alocației de hrană mai mare decât cel stabilit.

  1. Cazarmamanet

Cazarmamentul constă în bani pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive. Este vorba de o suma fixa care se acordă pe an școlar, în funcție de varsta copilului, in doua transe.

Hotărârea Guvernului nr. 838 din 29 iunie 2022 stabilește valoarea, în funcție vârstă. De precizat că cuantumul nu mai fusese modificat din 2014. Astfel, prin această hotărâre s-a abrogat Hotararea de Guvern nr. 904 din 15 octombrie 2014, pe care anumite școli o luau încă în considerarea la stabilirea drepturilor financiare pe care le primesc copiii, potrivit unor mesaje primite de Edupedu de la părinți.

Cuantum minim cazarmament 2022 -2023

Limitele minime de cheltuieli aferente drepturilor la îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura