Facultățile își reduc numărul de specializări. Unde te poți înscrie dacă vrei să dai la Politehnică
Se pare că facultățile își reduc numărul de specializări în acest an, potrivit Ministerului Educației.
Facultățile își reduc numărul de specializări în acest an, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, decizia fiind pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației. Mai exact, 19 specializări din cadrul a 16 facultăți de stat și particulare ar putea fi desființate din acest an.
Motivul pentru care facultățile își reduc numărul de specializări
Schimbările din facultăți la nivel de licență au fost propuse inițial de instituțiile de învățământ. Asta, în urma unor decizii adoptate în Senatul Universitar din diverse cazue. Printre acestea se regăsesc nu mai puțin de nouă universități, dintre care patru sunt instituții de învățământ particular. Totodată, a fost pusă în consultare publică și o Hotărâre de Guvern privind domeniile și programele de studii universitare de master acreditate și numărul maxim de studenți ce pot fi școlarizați.
Intrarea în lichidare a unui program de studii presupune renunțarea la înscrieri pentru domeniul respectiv, urmând ca specializarea să fie desființată când studenții deja înmatriculați termină respectivul ciclu de licență sau masterat.
Lista facultăților a căror specializări vor fi lichidate
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București:
Se desființează specializarea Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic din cadrul Facultății de Inginerie Electrică;
Se desființează specializarea Sisteme de transport operațional a Facultății de Ingineria Sistemelor Biotehnice.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad:
Este lichidată specializarea Tehnologia tricotajelor și confecțiilor din cadrul Facultății de Inginerie.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca:
Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției renunță la specializarea Inginerie economică industrială (în limba engleză).
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu:
Se desființează specializarea Inginerie industrială (în limba engleză) a Facultății de Inginerie.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava:
La Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică intră în lichidare specializarea Echipamente pentru procese industriale;
La Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării intră în lichidare specializarea „Limba și literatura română – O limbă și literatură modernă (franceză, germană).
Universitatea de Vest din Timișoara:
Specializarea Cartografie din cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie va fi desființată;
Specializarea Informatică Aplicată din cadrul Facultății de Matematică și Informatică va fi desființată.
Universitatea Româno-Americană din București:
Facultatea de Afaceri Internaționale renunță la specializarea Economie și afaceri internaționale.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad:
Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport lichidează secțiile Istorie, respectiv Relații internaționale și studii europene.
Universitatea „Hyperion” din București:
Specializarea Istorie din cadrul Facultății de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii este desființată.
Școala Normală Superioară – București (S.N.S.B):
În cadrul domeniului de studii universitare de masterat Biologie este desființată specializarea Chimie biologică;
În cadrul domeniului de studii universitare de masterat Matematică sunt desființate specializările Analiză și modelare prin ecuații diferențiale și stocastice, Logică și specificații formale și Structuri fundamentale cu aplicații în algebră, geometrie și topologie.