Olt: Numărul elevilor a scăzut cu aproximativ 1.000 faţă de anul şcolar precedent. 10 şcoli au sub 50 de elevi

Numărul elevilor în judeţul Olt a scăzut cu aproximativ 1.000 în acest an şcolar faţă de precedentul, ajungând în prezent la 53.900 de elevi, iar 10 dintre şcolile din mediul rural au mai puţin de 50 de elevi, potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Mariana Gheorghe.

„Numărul elevilor este în scădere de o perioadă mai mare de timp, spre exemplu în acest an vor fi cu aproximativ 1.000 de elevi mai puţini faţă de anul şcolar anterior, o scădere similară fiind observată şi în anul şcolar 2023 – 2024 faţă de precedentul. În acest an şcolar sunt aşteptaţi la cursuri aproximativ 53.900 de elevi”, a spus Mariana Gheorghe.

Reprezentantul ISJ Olt a menţionat că în condiţiile scăderii numărului de elevi, în unele localităţi rurale mai mici sau în cele din apropierea oraşelor, sunt şcoli cu efective mici de elevi, la şcoala din comuna Topana fiind mai puţin de 30 de copii, iar la şcoli din alte nouă localităţi fiind mai puţin de 50 de elevi.

„Efective de elevi mai mici, sub 50 de elevi, sunt în câteva comune din nordul judeţului unde şi numărul total al locuitorilor este mic, precum şi în comune din imediata apropiere a oraşelor. Explicaţia pentru această din urmă situaţie este aceea că părinţii copiilor care lucrează în oraşe aleg în majoritatea cazurilor să-i ducă pe copii la şcoli din oraşe”, a spus Mariana Gheorghe.

Aceste şcoli nu pot fi comasate cu altele, deoarece în fiecare comună trebuie să funcţioneze o unitate de învăţământ.

Inspectorul şcolar general adjunct a dat asigurări că toate unităţile de învăţâmânt din judeţ vor primi elevii în condiţii corespunzătoare, în 90% dintre ele fiind încheiate deja lucrările de igienizare, iar în celelalte se vor încheia până luni, totodată fiind acoperite cu personal calificat toate posturile didactice.

sursa agerpres

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura