Schimbare majoră la Bacalaureat și Evaluarea Națională 2024!

O modificare de proporții a fost anunțată pentru examenul de Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională din anul 2024. Schimbarea metodologiei nu îi afectează pe elevi, ci pe profesori. Cadrele didactice nu vor mai putea să corecteze lucrările din confortul casei, spre deosebire de toți anii anteriori măsurii. 

În vara aceasta, când vor avea loc cele două examene, profesorii vor putea să corecteze lucrările doar în centrele specializate. În puținele zile în care vor avea timp, se vor deplasa la locurile stabilite pentru a vedea ce note pot acorda.

Corectura pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională se va face în sistemul electronic special, așa cum s-a întâmplat și la simularea examenelor. Lucrările vor fi scanate în prealabil. Bonus: profesorii vor putea să discute, în timp real, pentru a se consulta cu privire la corectură și la notele pe care le vor acorda. Astfel, vor dispărea discrepanțele majore de notare dintre cei doi corectori.

Lucrările de la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi scanate

Atât părinții, cât și elevii s-au plâns că scanarea lucrărilor de la Bacalaureat și Evaluarea Națională ar putea să dea erori. În acest sens, Ministerul Educației a venit cu precizări clare, pe site-ul oficial. Autoritățile au transmis că nu este loc de greșală și că nimeni nu trebuie să își facă griji. De asemenea, ministrul Ligia Deca a justificat alegerea digitalizării:

Decizia de a generaliza evaluarea digitalizată este fundamentată pe beneficiile confirmate odată cu pilotarea, dintre care menționăm următoarele:

  • anularea costurilor pentru transportul lucrărilor dintr-un județ în altul, în vederea evaluării;
  • eliminarea birocrației (borderourile individuale de notare, precum și cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării);
  • reducerea timpului de lucru destinat evaluării;
  • transmiterea, în mod automat și aleatoriu, către alți doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferența dintre
  • notele acordate de cei doi evaluatori;
  • inițiali este mai mare de un punct;
  • scăderea riscului erorii umane în privința: calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator, în vederea afișării rezultatelor;
  • posibilitatea realizării unor analize complexe ale rezultatelor examenelor, pe itemi, categorii de elevi sau școli, pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor.

Sursă: bugetul.ro

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura