Școala Gimnazială Leleasca, renovată

Școla Gimnazială din comuna Leleasca, din județul Olt, a fost inaugurată. Totul a fost posibil cu ajutor de la Asociația BookLand și Primăria Leleasca.

Lucrările de renovare a școlii gimnaziale au avut loc în intervalul noiembrie 2023 – martie 2024, iar valoarea totală a investiției a fost de 200.000 EURO, sponsorizările atrase de Asociația BookLand însumând 170.000 EURO, iar contribuția Primăriei Leleasca fiind de 30.000 EURO, reprezentând 40% din costul manoperei.

Asociaţia BookLand nu doar ne-a renovat și modernizat școala și clădirile anexă, ci ne-a și unit pe toți cei care iubim școala și comunitatea locală. Cu toate eforturile noastre, ÎMPREUNĂ am adus o mare bucurie în primul rând în sufletele copiilor, care acum vin cu drag la școală, se simt iubiți și în același timp mai responsabili în a învăța mai bine și a deveni oameni buni și apreciați. Datorită Asociației BookLand și partenerilor săi, cu sprijinul comunității și autorităților locale, ne bucurăm cu toții de un mobilier modern, de un parchet de calitate, de renovarea fațadei grădiniței, de zugrăvirea interiorului școlii și gradiniței, de termoizolația și zugrăvirea școlii și a centralei, de sistemul pluvial, de gardul exterior, de magazia renovată, de grupurile sanitare moderne și, nu în ultimul rând, de un spațiu cu pavele noi și o lucrare a sculptorului Alin Totescu ʻCopil citindʼ, în jurul căreia am montat băncuțe și am asigurat elevilor un loc pentru lectură și relaxare. Pe toată perioada renovărilor ne-am bucurat de sprijinul moral și îndemnurile celor de la BookLand. Tot ei ne-au încurajat în a picta pereții holurilor și a aduce culoare în interiorul și exteriorul școlii. Îi mulțumim Ambasadorului BookLand, domnul Constantin Enceanu, precum și invitaților: domnului jurnalist Constantin Pașol și foștilor dascăli ai școlii noastre, care ne-au fost alături la inagurare. Mulțumim BookLand, ne sunteți prezenți în suflet și în toate locurile din școala noastră! – Carmen Stroe, Director Școala Gimnazială Leleasca.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura