Accident cumplit la Negreni

Accident Negreni

Accident NegreniNeatenția la volan și viteza din nou au făcut victime pe șoselele din județ!

Pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au acționat pe Drumul European 574, în zona localității Negreni, la un accident rutier cu o victimă încarcerată. 
Au fost implicate un autocamion și două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. 
Accident Negreni cu victima
La fața locului au acționat și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt. Salvatorii preluat și evaluat trei victime, șoferul încarcerat în stare gravă, inconștient, pasagerul aflat în același autoturism cu victima încarcerată și șoferul celuilalt autoturism, conștienți, cu diverse traumatisme.
Accident rutier
Din nefericire șoferul încarcerat, în vârstă de 54 de ani, a fost resuscitat, fără rezultat favorabil, fiind declarat decedat de medicul SAJ. Celelalte două persoane au fost transportate la UPU Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme în urma accidentului. Autocamionul era încărcat cu hârtie.
Accident cu victime
„Polițiștii Serviciului Rutier s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări se pare că un bărbat din comuna Osica de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65-E 574 din direcția Slatina-Pitești, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism aflat în fața sa, ar fi derapat și a intrat în coliziune cu un autotren ce circula din sens invers. La rândul său autotrenul a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un al doilea autoturism ce circula regulamentar. În urma impactului, șoferul primului autoturism a decedat și alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare  corpoculpcorporală”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.

 {module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura