Accident rutier provocat de un șofer de 90 de ani, care a UITAT regulile de circulație
Accident spectaculos produs de un șofer de 90 de ani.
O tânără de 28 de ani a fost rănită, după ce șoferul nu a acordat prioritate într-o intersecție din apropierea Coloanei Infinitului, din Târgu-Jiu, județul Gorj.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut pe Calea București, din orașul Târgu-Jiu, în apropiere de Coloana Infinitului.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 90 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București din direcția Târgu-Jiu în direcția Râmnicu Vâlcea, ajuns în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Calea București cu Tudor Vladimirescu, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 48 de ani”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În urma impactului, o femeie din 28 de ani, pasager în mașina lovită, a fost rănită.
Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări în acest caz.
{module GAdsense articol}