ACȚIUNI PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

 În ultimele 24 de ore, polițiștii olteni au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

În cadrul activităților, la data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, pe strada Eroilor, din comuna Obârșia, un autoturism condus de către un tânăr de 34 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, autoturismul fiindu-i încredințat de către tatăl acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane care nu deține permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura