Duminica Mare a Rusaliilor și Ziua Comunei, sărbătorite la Sprîncenata ”VIDEO”
omuna a îmbrăcat duminică straie de sărbătoare, primarul Marian Mihăeșteanu oferindu-le localnicilor o zi plină de distracţie, muzică, dans şi focuri de artificii. Sărbătoarea a fost dublă, având loc festivități de ziua comunei ajunsă la cea de a doua ediție, dar și de Duminică Mare a Rusaliilor.
Administraţia locală din Sprîncenata a pregătit un program artistic-cultural de anvergură, aducând în faţa spectatorilor nume consacrate ale muzicii populare şi uşoare. Totodată, nu a fost uitat nici Ansamblul Profesionist de la „Doina Oltului” care a oferit ca de fiecare dată un program artistic de excepție. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii, joc şi voie bună.
Deschiderea oficială va avea loc la ora 17:00, când artiști ai Ansamblului Profesionist de la „Doina Oltului” au început să urce pe scenă. Oficialităţile locale şi judeţene, invitaţii de seamă, consilierii locali şi gazda evenimentului, primarul Marian Mihăeșteanu, au fost alături de oamenii prezenți la eveniment și au transmits mesaje de prietenie şi de felicitări. „Încercăm să venim în faţa locuitorilor comunei noastre cu un program divers şi, sperăm noi, pe toate gusturile. Chiar dacă nu avem un buget mare la primărie, din puţinul nostru şi cu ajutorul Consiliului Judeţean am reuşit să organizăm şi cea de-a doua ediţie a zilei comunei. Această manifestare este dedicată tuturor locuitorilor din comună şi îi aşteptăm în număr cât mai mare”, ne-a declarant edilul comunei.
Alături de acesta pe scenă au urcat Silviu Neacşu, prefectul judeţului, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, vicepreședintele aceleiași instituții, Virgil Delureanu. Prezent la invitație au răspuns și deputații de Olt, Marius Iancu și Dan Ciocan dar şi conducători de instituţii precum: Corina Sulger, Daniel Bărbulescu, Gheorghe Neacşa, Adrian Bărbulete, Sorin Brătoi, Cărălin Ușurelu. În fruntea acestei numeroase delegaţii a fost Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt. Acesta, adresându-se celor prezenţi, i-a felicitat pentru toate realizările de până acum şi i-a asigurat că, în continuare, se vor bucura de tot sprijinul din partea Consiliului Judeţean, pentru ca toate proiectele depuse să fie implementate şi să facă din comuna Sprîncenata o comună de nivel european.
Olguța Berbec și Aurel Moldoveanu au fost cei care au închis seara la Sprîncenata, sutele de cetățeni prezenți la eveniment au apreciat eforturile primarului Marian Mihăeșteanu, viceprimarului Angheluș Bădan și a întregului aparat din cadrul primăriei. Cei de pe urmă au promis că vor continua tradiția și în anii următori.
{youtube} 2WzYNfbVXfg{/youtube}
{module GAdsense articol}