George Ciucu a fost tâlhărit
Consilierul județean George Ciucu a fost tâlhărit, marți seară, în fața blocului din Corabia, în care locuiește, de doi indivizi. Agresorii l-au îmbrâncit, i-au smul borseta în care își ținea banii, cheile și documentele și s-au făcut nevăzuți. Borseta a fost găsită între timp, din ea lipsind doar banii.
În jurul orei 00.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că, persoane necunoscute l-ar fi sustras o borsetă, în timp ce se deplasa către domiciliu său din orașul Corabia.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Poliției orașului Corabia.
Din primele verificări, polițistii au stabilit identitatea persoanei, ca fiind un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din orașul Corabia, județul Olt.
De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Bibescu Vodă, din localitate, persoane necunoscute i-ar fi sustras bărbatului o borsetă, în care se aflau mai multe documente personale și o suma de bani.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, recuperării prejudiciului și dispunerii de măsuri legale.