Slătioara: Un parc ce poartă numele mitropolitului Nifon Criveanu

slatioara parc

slatioara parcLa Slătioara, o bucată de teren fără utilitate, de 200 de metri pătrați, situată la intersecţia a două străzi, a primit duminică, denumirea de „Parcul Nifon Criveanu“, în onoarea primului mitropolit al Olteniei, originar de pe aceste meleaguri.

Biserica din sat a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioși veniți să asiste la slujba oficiată de Preasfinția Sa Sebastian, episcolul Slatinei și Romanaților, în memoria lui Nifon Criveanu, cel ce a fost primul mitopolit al Olteniei, născut in Slatioara. Pe lângă lupta lui pentru credință, fostul mitropolit este recunoscut pentru activitatea sa din domeniul asistentei sociale. Episcopul Slatinei şi Romanaţilor care a oficiat la biserica din imediata vecinătate, o slujbă arhierească, ulterior sfinţind bustul mitropolitului Nifon Criveanu, a subliniat că mitropolitul Nifon Criveanu ar merita să stea în rândul sfinţilor ortodocşi, alături de alţi preoţi ortodocşi care nu şi-au lepădat credinţa şi care au avut enorm de suferit în perioada regimului comunist.

„A rânduit foarte multe instituţii de binefacere, a avut un duh social, a simţit vremurile, a văzut că este Al Doilea Război Mondial, a intuit că vor rămâne copii orfani, vor rămâne femei văduve, vor rămâne oameni săraci, fără locuinţe, şi pentru aceasta a pregătit preoţimea pentru activitate socială susţinută. Din păcate însă, regimul comunist care s-a instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial l-a exclus din cler, l-a trimis în pensie şi atunci toată activitatea sa a rămas la modul de plan, de dorinţă de a înfăptui. Dacă Nifon Criveanu rămânea mitropolit al Olteniei, am fi avut un mitropolit cu un spirit social special, cu un spirit de misiune în rândul credincioşilor, mai cu seamă a celor care au fost victime ale celui de-Al Doilea Război Mondial“, a spus episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.

In comună, de numele fostului mitropolit  sunt legate mai instituții. Biserica și scoala sunt construite pe vremea sa, iar in prezent o stradă și  căminul cultural ii poarta numele.

‘Am vrut să dam o uitiliate unui teren care era plin de buruieni. Am vrut să facem o fântână arteziană, dar ne-am gândit că un parc, și bustul celui care a fost primul mitropolit al Olteniei, mai ales că la 30 de metri este și casa unde s-a născut acesta, este mult mai bine. Investitia a fost suportată de primărie și a costat 16.000 de lei’, a declarat Savu Ungureanu, primar Slătioara.

Mitropolitul Criveanu Nifon s-a născut la 20 februarie 1889 în Slătioara, în fostul judeţ Romanaţi . A fost pensionat forţat la 20 aprilie 1945.
{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura