Un tânăr din Traian a fost oprit de polițiști de două ori
Ieri a sărbătorit 1 Decembrie cu multe pahare de băutură, iar în jurul orei 02:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au oprit pentru control, pe strada Plevnei, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Traian.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată.
Tânărul a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost reținut certificatul de înmatriculare.
Totodată, pe numele tânărului, polițiștii au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Deși tânărului i-a fost adus la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, acesta ar fi condus autoturismul, în jurul orei 05:10, pe strada Mihai Eminescu, din comuna Vlădila, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard.
În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Tânărul a fost testat din nou cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele tânărului a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.