Ed Sheeran câștigă procesul în care a fost acuzat că a plagiat piesa „Let’s Get it On” a lui Marvin Gaye

Starul britanic Ed Sheeran câștigă apelul, după ce instanțele americane au decis în favoarea sa într-un proces de plagiat, în care era acuzat că a copiat celebra piesă „Let’s Get it On” a lui Marvin Gaye pentru hit-ul său din 2014 „Thinking Out Loud”, relatează News.ro.

Vineri, la data de 1 noiembrie, într-o decizie pronunțată de Curtea de Apel din Manhattan, judecătorii au confirmat hotărârea similară anunţată în primă instanţă la 17 mai 2023, în urma căreia s-a stabilit că elementele muzicale contestate sunt prea generale pentru a fi protejate prin drepturi de autor. Reclamantul Structured Asset Sales, care deţine o parte din drepturile asupra cântecului lui Marvin Gaye lansat în 1973, a declarat vineri că îşi analizează opţiunile pentru alte acţiuni în justiţie, transmite Reuters. Avocatul lui Ed Sheeran, Donald Zakarin, împreună cu reprezentanții casei sale de discuri Warner Music și editorul Sony Music Publishing, și-au exprimat satisfacția față de verdict. Procesul a reprezentat un moment crucial pentru Ed Sheeran, care a apărat cu vehemență originalitatea creațiilor sale, aducându-și chiar și chitara în instanță pentru a demonstra diferențele muzicale dintre cele două piese. El a cântat cele patru acorduri cheie ale piesei „Thinking Out Loud”, pentru a dovedi că acestea sunt diferite față de cele folosite în „Let’s Get It On”. Un alt cântec al său, „Shape of You”, a făcut, de asemenea, obiectul unui proces de plagiat, de data aceasta în instanţele britanice. Din nou, cântăreţul a câştigat procesul în luna aprilie a anului 2023. Citește inteligent cu Newsletter-ul Digi24.ro Digi24.ro îți oferă posibilitatea să-ți alegi ce dorești să citești, când îți dorești Abonează-te la Newsletter-ul Digi24.ro Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro Află mai multe Cu toate acestea, lupta juridică nu s-a încheiat, deoarece Structured Asset Sales intenționează să continue acțiunile legale, în timp ce un alt proces de plagiat, inițiat de moștenitorii lui Ed Townsend, coautor al piesei „Let’s Get it On”, este în curs de desfășurare.

sursa digi24

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura