Horoscop 13 septembrie 2024

Horoscopul zilei de vineri, 13 septembrie 2024. Unii dintre nativi au parte de schimbări importante. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent.

Berbec: 21 martie – 20 aprilie
Te simți bine, arăți bine și te bucuri de admirația celor din jur. Este un moment bun pentru a te ocupa de tine, cu tot ce înseamnă asta, de la protejarea liniștii tale interioare, la selectarea celor cu care te sfătuiești, în orice problemă.

Taur: 21 aprilie – 20 mai
Este foarte aglomerat în mintea ta, atâtea gânduri, impresii, dorințe și planuri, care te obosesc zi de zi. Va trebui să le oprești pe toate și să le rezolvi, pe rând, inclusiv renunțând la cele care nu-ți sunt de niciun folos.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie
E cam multă agitație pentru gustul tău și ar fi bine să nu te lași în voia acestei stări, ca să nu te trezești că pierzi timpul degeaba, în loc să-ți vezi de-ale tale, așa cum ți-ai propus.

Rac: 22 iunie – 22 iulie
Există soluții pentru orice problemă și astăzi vei reuși să le vezi mult mai limpede. Nici nu e nevoie de cine știe ce efort de concentrare, ba chiar dacă le vei căuta, în mod special, sunt șanse mai mici să le găsești repede.

Leu: 23 iulie – 22 august
Cauți căi, tot mai dure, pentru a-ți recăpăta autoritatea la nivelul unui grup, mai mare sau mai mic. Problema e că ceea ce vrei tu vine cu numeroase riscuri și nu poate aduce acea reparație a imaginii la care visezi.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Este destul de amestecată situația, cu bune și cu rele și s-ar putea să te simți derutat de anumite evoluții, pe care nu le-ai anticipat. Dacă nu te fixezi pe un anumit rezultat, vei reuși să acorzi suficientă atenție fiecărei etape în parte.

Balanță: 23 septembrie – 22 octombrie
Ceea ce te interesează pe tine ți se pare că nu merge așa cum ți-ai dorit, iar ceea ce te interesează mai puțin, ți se pare că evoluează foarte bine. Sunt doar impresii, pe care nu trebuie să le iei în considerare mai mult de o clipă.


Scorpion: 23 octombrie – 21 noiembrie
Ai șansa de a obține un control mult mai bun asupra propriilor gânduri și de a le coordona mai bine. Este un element foarte bun, care va contribui la echilibrul tău general.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Ești destul de stigher în propria viață și te vezi nevoit să stai și să privești cum alții iau decizii care te afectează și pe tine. Vor veni și vremuri mai bune, tocmai de aceea ar fi bine să îți păstrezi calmul și să îi lași pe cei din jur în pace, deocamdată.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Ar fi de dorit să nu te bazezi prea mult pe inspirația de moment, nu pentru că nu ar fi bună, ci pentru că problemele importante se vor soluționa pas cu pas, cu multă răbdare și înțelepciune.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Se vorbește mult astăzi, poate chiar dincolo de limita pe care o poți suporta și va trebui să te îndepărtezi de cei care fac asta. Nu e nevoie de niciun reproș sau de exprimarea nemulțumirilor tale.

Pești: 19 februarie – 20 martie
Ai parte de o zi interesantă, dinamică și favorabilă oricăror demersuri care sunt menite să alunge gândurile negre, pesimismul și grijile nejustificate. Ești invitat să-ți faci curățenie în minte și să îți înseninezi viața.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura