Vacanță fierbinte pentru Grigor Dimitrov și Mădălina Ghenea! Decizia luată de cei doi după turneul de la Wimbledon
Tenismenul bulgar Grigor Dimitrov (32 de ani, locul 24 ATP) a decis să meargă într-o vacanță fierbinte altături de iubita lui, actrița română Mădălina Ghenea (35 de ani).
Grigor Dimitrov a avut un parcurs spectaculos la Wimbledon, turneu de Grand Slam desfășurat în perioada 3 – 16 iulie la All England Club din Londra! Susținut la fiecare meci de Mădălina Ghenea, bulgarul a ajuns până în optimile de finală, însă Holger Rune (Danemarca, 6 ATP) a fost prea puternic pentru el, învingându-l cu 3-6, 7-6(6), 7-6(4), 6-3.
După aventura de la Wimbledon, Grigor Dimitrov și Mădălina Ghenea au pornit într-o binemeritată vacanță! Cei doi îndrăgostiți au ales o destinație însorită pentru a petrece clipe de relaxare.
Românca a postat mai multe fotografii pe Instastory, în care ea și iubitul tenismen sunt binedispuși: „Copii fericiți!”, a scris actrița în descrierea pozelor. Mădălina și Grigor se bucură de soare, după ce în ultimele săptămâni au avut parte de o vreme posomorâtă la Londra.
Relația cu Mădălina Ghenea îi priește lui Grigor Dimitrov, care a jucat un tenis solid în acest sezon! Înainte de Wimbledon, jucătorul din țara vecină a impresionat la turneele de la Geneva (finală), Roland Garros (optimi) și Queen’s (sferturi).
Grigor Dimitrov și Mădălina Ghenea, moment picant la Wimbledon
Grigor Dimitrov și Mădălina Ghenea s-au aflat în centrul atenției la Wimbledon, iar camerele TV au surprins-o în multe rânduri pe actrița română, în timp ce îl încuraja pe partenerul ei.
Cei doi au oferit și un moment picant, sărutându-se pasional chiar în complexul de la All England Club. Fost număr 3 mondial, Grigor Dimitrov a câștigat trei meciuri pe iarba de la All England Club, cu Sho Shimabukuro (Japonia), Ilya Ivashka (Belarus) și Frances Tiafoe (SUA).
Grație prezenței în optimile de finală de la Wimbledon, Grigor Dimitrov a încasat un cec în valoare de 270.000 de dolari. Iubitul Mădălinei Ghenea a strâns 23,3 milioane de dolari din premiile la turnee în întreaga carieră.
sursa PROSPORT