Cod Rutier 2024. Regulă pentru cei care nu semnează procesul verbal

Contrar opiniei populare, semnătura pe procesul verbal în caz de amendă este doar o formalitate și nu reprezintă o acceptare a vinovăției. De asemenea, nesemnarea documentului nu te scapă de amendă. Singura cale legală de a evita amenda este contestarea procesului verbal în instanță, prezentând dovezi care să susțină motivul contestației.

Refuzul de a semna procesul verbal de contravenție nu te scutește de amendă

Multe persoane speră că, refuzând să semneze procesul verbal de contravenție, ar putea scăpa de amenda rutieră. Totuși, această strategie nu funcționează conform legii. Semnătura contravenientului nu este obligatorie pentru a valida sancțiunea, iar refuzul de a semna procesul verbal nu anulează amenda.

Legea stipulează că semnătura contravenientului pe procesul verbal este preferabilă, dar nu obligatorie. Dacă șoferul refuză să semneze, agentul constatator trebuie să noteze acest refuz în procesul verbal.

În mod ideal, agentul va cere prezența unui martor care să confirme refuzul, iar datele și semnătura martorului vor fi adăugate în document. Cu toate acestea, chiar dacă nu este prezent niciun martor, sancțiunea rămâne valabilă.

Poliția nu mai este obligat să trimită documentul prin poștă atunci când șoferul refuză semnătura, fiind considerat că acesta a luat cunoștință de sancțiune la fața locului. În acest caz, contravenientul poate solicita un duplicat al procesului verbal de la secția de poliție, dacă dorește să conteste sancțiunea în instanță.

Dacă refuză să ceară o copie, riscă să nu poată contesta amenda, deoarece nu are acces la documentul necesar pentru deschiderea unei acțiuni în instanță.

Ce înseamnă semnarea procesului verbal de contravenție?

Mulți șoferi sunt reticenți să semneze procesul verbal de teamă că această acțiune ar putea echivala cu o recunoaștere a vinovăției. Totuși, conform legii, semnarea documentului reprezintă doar o confirmare că șoferul a luat cunoștință de sancțiune, nu o acceptare a acesteia.

Astfel, chiar și în cazul în care semnează procesul verbal, șoferul poate adăuga mențiuni personale sau poate contesta sancțiunea în instanță dacă nu este de acord cu faptele descrise.

Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia”, se precizează în legea circulației.

Care sunt pașii de urmat pentru a contesta o amendă

Șoferii care doresc să conteste amenda rutieră au dreptul să facă acest lucru în termen de 15 zile de la data primirii procesului verbal. Contestarea se depune la judecătoria de pe raza localității unde a fost aplicată amenda sau la judecătoria de domiciliu. Pașii necesari includ:

  1. Achitarea taxei de timbru la primăria de domiciliu;
  2. Depunerea unei contestații la judecătorie, care trebuie să conțină următoarele documente:
    • Plângerea scrisă – aceasta poate fi redactată de mână sau dactilografiată și trebuie să descrie motivele contestării și să ceară anularea procesului verbal;
    • Copie a procesului verbal contestat;
    • Dovada achitării taxei de timbru;
    • Documente justificative suplimentare, cum ar fi probe foto sau video, dacă sunt relevante. Spre exemplu, unii șoferi au reușit să obțină anularea sancțiunii în instanță prezentând dovezi că aveau o urgență medicală și viteza era necesară.

De menționat că, potrivit avocatului Valentin Ciobanu, erori minore în redactarea procesului verbal, precum greșeli de nume, CNP sau detalii ale faptei, pot atrage anularea amenzii.

Orice greșeală a numelui, domiciliului, CNP-ului sau descrierii faptei poate atrage nulitatea procesului verbal. Chiar și o literă sau o cifră greșită a dus de multe ori, în instanță, la anularea amenzii”, a explicat pentru ProMotor avocatul Valentin Ciobanu.

Sursă: capital.ro

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura