Comisia Europeană constată nerespectarea obligației afișării a performanței energetice a clădirilor

Comisia Europeana

Comisia Europeana

Comisia Europeană a decis să deschidă procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României, întrucât nu a prezentat rapoarte privind atingerea nivelurilor optime ale cerințelor minime de performanță energetică a clădirilor și a elementelor acestora.

O procedură asemănătoare a fost deschisă și împotriva Croației.

În plus, Comisia Europeană a decis să trimită Cehia și Slovenia în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea Directivei privind performanța energetică a clădirilor.

În temeiul acestei directive, statele membre trebuie să stabilească și să aplice cerințe minime de performanță energetică pentru toate clădirile, să asigure certificarea performanței energetice a clădirilor și să solicite inspecția periodică a sistemelor de încălzire și de aer condiționat. De asemenea, directiva impune statelor membre să se asigure că, până în 2021, toate clădirile noi vor fi clădiri așa-numite „cu consum de energie aproape zero”. Directiva impune, de asemenea, statelor membre să se asigure că în anumite clădiri vizitate frecvent de public sunt afișate certificate de performanță energetică. Această normă ar trebui să sensibilizeze publicul cu privire la importanța consumului eficient de energie și să ofere stimulente pentru renovări. Comisia a atras atenția autorităților naționale asupra transpunerii incorecte a acestei cerințe în 2015 și a trimis scrisori oficiale ambelor state membre în cursul anilor 2017 și 2018. Cu toate acestea, până în prezent, legislația statelor membre cu privire la acest aspect nu a fost adusă în conformitate cu directiva. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați textul integral al comunicatului de presă.

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Sursa : logo 1

{module GAdsense national}

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura