De astăzi românii pot cere apă gratis la restaurante sau cantine

Președintele României a promulgat, vineri, legea privind stoparea creșterii prețurilor la produsele alimentare. Astfel se limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale.

Astfel, potrivit OUG nr. 67/2023, pentru o perioadă de trei luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel:

● maximum 20% la procesator, aplicată față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;

● maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori pe lanț și aplicată față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile operaționale;

● maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul și cash&carry, aplicată față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Totodată, șeful statului a dat undă verde consumului de apă gratuit în restaurante sau cantine.

„La articolul 16 alineatul (4), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurante, cantine și servicii de catering.”, se arată în legea promulgată de Klaus Iohannis.

Legea se va aplica din momentul în care este publicată în Monitorul Oficial.

Sursă: stiripesurse.ro

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura