DRPCIV: Aproape două milioane de mașini, dintr-un total de opt milioane la nivel național, nu au ITP

masini fara itp

masini fara itpDintr-un total de 8,2 milioane de mașini înmatriculate în România, aproape două milioane au ITP (inspecția tehnică periodică) expirată, transmit reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

 

„Anul trecut au intrat în vigoare modificările la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care s-a instituit începând cu data de 20 mai 2018, suspendarea de drept a înmatriculării unui vehicul în situația expirării sau anulării a ITP ori a ne-transcrierii înmatriculării vehiculului de către noul proprietar în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate”, a transmis, joi, DRPCIV.

Astfel, din verificările efectuate în evidențele DRPCIV se constată faptul că, de la data intrării în vigoare a prevederilor legale din mai 2018, dintr-un total de 8.211.381 autovehicule înmatriculate la nivel național, un număr de 1.996.132 au în prezent suspendată înmatricularea pe fondul lipsei inspecției tehnice periodice (ITP) sau al ne-transcrierii dreptului de proprietate de către noul proprietar al vehiculului.

„În conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea unui vehicul al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amendă, de la 1.305 lei la 2.900 de lei) odată cu reținerea de către polițistul rutier a certificatului de înmatriculare/înregistrare”, se mai arată în comunicatul DRPCIV.

Sursa: mediafax.ro

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura