Ouă contaminate cu Fipronil, distribuite către o societate din județul Olt
Peste 35.000 de ouă contaminate cu Fipronil de la ferma avicolă din Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, au fost distribuite către o societate din județul Olt. Societatea respectivă a restras, după controale, din comerț 6.000 de ouă.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, presei, de către DSVSA Olt, „referitor la ouăle contaminate cu fipronil provenite din județul Teleorman, în urma notificării și a listei de distribuție transmise de colegii din acest județ, s-a constatat că 36.000 bucăți ouă au fost distribuite către o societate din județul Olt”.
DSVSA Olt a dispus verificarea societății, iar în urma controlului societatea din Olt a început procedura de retragere, fiind retrase de la comercializare un număr de 6.000 de bucați ouă, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare, conform procedurilor.
”Menționăm că în cursul anului 2018, toate fermele de găini ouătoare din județul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinarii existenței fipronilului, cu rezultate corepunzatoare”, se arată în comunicatul citat.
În urma unui control tematic efectuat în luna noiembrie 2018, la ferma avicolă din Drăgănești Vlașca, s-a descoperit peste 4,2 milioane de ouă contaminate cu un insecticid interzis.
Cel puțin 102.480 de ouă contaminate cu Fipronil, de la ferma avicolă din Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, au ajuns în consum, spuneau reprezentanții ANSVSA. Reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor declarau, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că nu exclud posibilitatea ca ouă contaminate să fi ajuns pe piață și înainte de efectuarea controlului tematic, iar cifra pe care ei o consideră certă în acest sens este de 102.480 de ouă contaminate ajunse pe mesele oamenilor.
„Pe 22 noiembrie au prelevat probe, pe 6 decembrie a venit buletinul de analize care a relevat faptul că există Fipronil în ouă. Această fermă nu avea niciun istoric. Și se controlează în cadrul programului toate fermele, dar ordinea lor este dată de o analiză de risc. Istoricul acestei ferme era curat până acum. De asta au și durat mai mult analizele. Au fost 102.480 de ouă contaminate care au ajuns pe piață. Nu avem de unde să știm dacă nu au ajuns pe piață și înainte ouă contaminate”, spunea Rareș Hăbescu, purtătorul de cuvânt al ANSVSA.
Fipronilul este un insecticid cu spectru larg, interzis în Uniunea Europeană la animale destinate consumului uman, din cauza riscului foarte crescut pentru om de a suferi diverse forme de toxiinfecție alimentară.
Sursa: mediafax.ro
{module GAdsense articol}