Pensiile vor fi date cu întârziere în luna decembrie
Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie, iar o parte din bani au fost deja viraţi Companiei Naţionale Poşta Română de săptămâna trecută, a declarat miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
El a fost întrebat dacă pensiile vor fi virate la timp, în condiţiile în care sunt două zile libere, 30 noiembrie şi 1 Decembrie.
„Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naţionale Poşta Română începând chiar de săptămâna trecută – o sumă substanţială. Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o. Urmează să facem plăţi şi după 1 Decembrie.
Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face şi ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, aşa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere. Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari.
Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie”, a subliniat Daniel Baciu.
Şeful Casei Naţionale de Pensii a dat asigurări că plata pensiilor se va face chiar dacă va continuă greva angajaţilor din Ministerul Muncii, notează ziare.com.
Reamintim că pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie.
Sursă: stiripesurse.ro