Marius Iancu, vot pentru creșterea valorii tichetelor de masă

Valoarea nominală a unui tichet de masă va ajunge la 20 de lei, un proiect legislativ în acest sens fiind adoptat, marţi, de Camera Deputaților. La sfârşitul anului trecut documentul fusese deja adoptat de Senat, astfel că majorarea va intra imediat în vigoare.
Printre deputații care au votat acest proiect se numără și Marius Iancu. Privind acest subiect, deputatul de Olt a declarat următoarele:
„Am votat Proiectul de Lege pentru modificarea art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, inițiat de PSD.Astfel, valoarea maximă a unui tichet de masă a crescut de la 15 la 20 de lei.Cu toate acestea, tichetele de masa din România au una dintre cele mai mici valori din Uniunea Europeană, unde un tichet este între 6 și 11 euro.În România, 2,1 milioane de angajați beneficiază de tichete de masă.”
{module GAdsense articol}