Pro România Caracal anulează toate întâlnirile cu cetățenii

 COVID 19 anulează activitățile politice ale unor candidați la alegerile locale din Olt. Organizația Pro-România și-a amânat toate întâlnirile programate cu alegătorii, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului mortal.

Având în vedere măsurile luate la nivel național privind epidemia cu coronavirus, Partidul Pro România –Organizația Caracal a decis  suspendarea activităților publice pe care le avem direct cu cetățenii pe o perioadă nedeterminată, activitatea urmând a fi reluată odată cu încheierea acestei pandemii, iar condițiile și recomandările specialiștilor în sănătate vor fi permisive.Organizația Pro Românai Caracal va fi bucuroasă să fie  din nou în mijlocul dumneavoastră. Considerăm că interesul general și siguranța caracalenilor sunt deasupra activităților politice care, deși  pentru o perioadă scurtă, vor fi afectate. Noi, Pro România, am decis în mod sincer și responsabil să ne conformăm recomandărilor specialiștilor în sănătate precum și dispozițiilor date de Statul român privind epidemia COVID 19, contribuind în acest mod la efortul general de oprire a răspândirii sale’, a declarat președintele Pro România Caracal, Octavian Stănescu.

 De altfel acesta este și candidat al formațiunii politice la Primăria Caracal.

Totodată, autoritățile au interzis organizarea manifestărilor sau evenimentelor care depășesc 50 de persoane.

În acest moment,în Olt avem mai mulți piliticieni libereli aflați în autoizolare la domiciliu după ce au participat la BPN al PNL, eveniment la care a prticipat și senatorul Vergil Chițac, persoană confirmată cu COVID 19.

După ce numărul românilor infectați cu coronavirus a ajuns 123 de peroane, în România, președintele Klaus Iohannis a declarat stare de alertă.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura