Renică Diaconescu, luptă împotriva diabetului
Un proiect de lege privind prevenția diabetului a fost depus la Senat. Printre iniţiatorii acestui proiect se numără şi senatorul de Olt Renică Diaconescu, șeful Secției Neorologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Inițiativa prevede obligativitatea elaborării și aprobării unul program de prevenție la nivel național de către autorități. Prevalența diabetului în România e de 11,6% din populație, însemnând că unul din zece români are diabet.
„Diabetul este o problemă de sănătate publică, cu un impact foarte mare la nivel de societate. Prevalența diabetului în România este de 11,6% din populație, ceea ce înseamnă că unul din zece români suferă de diabet, în timp ce prediabetul are o prevalență de trei din zece. Numai jumătate din cei care știu că au diabet se tratează, două din zece persoane diagnosticate cu diabet nu și-au văzut medicul în ultimul an, în timp ce șapte din zece români diagnosticați au ajuns pentru prima oară la medic în stadii avansate ale bolii cu complicații deja instalate”, arată inițiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Proiectul de lege a fost semnat de zeci de la parlamentari de la toate partidele politice și înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.
{module 126}