Cât trebuie să achite românii la stat pentru a beneficia de servicii medicale în 2025


Românii care nu au un loc de muncă sau care lucrează în străinătate și doresc să beneficieze de asigurare de sănătate, respectiv servicii medicale, în România trebuie să achite o taxă anuală la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Taxă pentru serviciile medicale în 2025 mai scumpă. Această taxă, calculată în funcție de salariul minim brut pe economie, a suferit o creștere considerabilă începând cu 1 ianuarie 2025, diferența fiind de câteva sute de lei.
Astfel, de la 1 ianuarie 2025 valoarea acestei taxe a crescut la 2.430 de lei pentru 12 luni, comparativ cu 1.980 de lei anul trecut. Adică o creștere de 450 lei.