Veşti bune pentru toţi pacienţii! Tratamentele decontate prin CNAS, îngheţate la nivelul din 2024


Tarifele decontate de CNAS pentru serviciile medicale în medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate, îngheţate în 2025 la nivelul de anul trecut.
Guvernul a menţinut, în 2025, la nivelul din ultimul trimestru al anului trecut tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru serviciile medicale în medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate. Măsura este prevăzută într-o hotărâre aprobată vineri de guvern şi publicată în Monitorul Oficial. Decizia a fost criticată de Colegiul Medicilor, care a precizat că nu a fost consultat în legătură cu tarifele propuse, şi de o asociaţie a medicilor specialişti cu practică independentă.
Hotărârea de guvern (HG nr. 24/2025), publicată vineri în Monitorul Oficial, modifică şi completează HG nr. 521/2023 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru (CoCa) care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate).
„Pentru anul 2025, valorile garantate ale punctelor «per capita» şi pe serviciu medical (…) se menţin la nivelul valabil în trimestrul IV al anului 2024”, prevede hotărârea de guvern.