Amendați de inspectorii de muncă

Luna trecută inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 158 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Șapte societăți din Slatina, Caracal, Corabia, dar și Craiova au fost identificaţi recent de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt că foloseau forţă  de muncă  fără forme legale de angajare. Cei șapte patroni s-au ales cu amenzi în valoare totală de 330.000 lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM OLT, Bogdan Țucă, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se totodată măsuri de remediere.
‘În urma controalelor efectuate, s-au identificat 221 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 121 sancțiuni, din care 111 avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 340.600 lei.
În luna mai 2020, inspectorii de muncă au identificat 17 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor 7 agenți ecomonici care le foloseau, le-au fost aplicate amenzi în valoare de 330.000 lei’, a declarat Țucă.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 10 evenimente, din care 10 persoane cu incapacitate temporară de muncă.
Cele mai frecvente deficiențe au fost:

  • neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
  • neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
  • netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
  • neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
  • neefectuarea controlului medical periodic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura