Legea Pensiilor a fost adoptată în Senat

cum pot iesi mai repede la pensie angajatii din aceste categorii 1

cum pot iesi mai repede la pensie angajatii din aceste categorii 1

Proiectul noii Legi a pensiilor a fost adoptat, în regim de urgență, în Senat. Legea a fost adoptată cu 85 de voturi ”pentru”, 6 ”împotrivă” și 19 ”abțineri”, anunță stiripesurse.ro

Acum, proiectul de lege urmează să ajungă la Camera Deputaților, care este for decizional.

Executivul a aprobat,săptămâna trecută, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

Peste 5 milioane de beneficiari vor primi după aplicarea acestor măsuri, pensii mai mari. Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie va crește de la 1785 de lei la 2032 de lei.

Totodată, începând cu luna septembrie, pensiile vor crește din nou. Noua lege a pensiilor ar urma să rezolve toate inechitățile din sistem.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: