Povestea stomatologului care a plantat peste noapte o pădure întreagă
Peste cinci mii de puieți de salcâm au fost plantați pe câmpurile afectate de alunecări de teren din Potcoava, judeţul Olt.
Un medic stomatolog din Slatina a mobilizat 200 de voluntari, pacienți și elevi de la liceul din localitate și, preț de câteva ore, au plantat viitorii copaci. Potrivit Cancan.ro acțiunea a fost una voluntară și are ca scop protejarea mediului înconjurător.
Mihai Secu este medic stomatolog în Slatina și iubeşte locurile natale. A reușit să planteze peste 5.000 de salcâmi, pentru a stopa alunecările de teren din localitatea Potcoava. Acţiunea a fost pusă în aplicare chiar de medic, iar puieții au fost cumpărați din propriul buzunar.
“M-am gândit şi mi-am zis: «Hai să mergem să împădurim, să facem o pădure»! Mie îmi place natura. Aş vrea să conştientizăm lumea în felul următor: n-am cum să tai un pom dacă n-am plantat măcar unul. Sau, dacă am tăiat unul, uite, am o şansă să merg să plantez unul, acum. Fac asta din dragoste de natură, de a respira un aer sănătos, de a trăi într-o țara cât mai verde”, spune medicul stomatolog pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
A reușit să strângă aproape 200 de voluntari
Aproape 200 de persoane s-au înscris pe Facebook pentru a participa la acţiunea „Plantăm viaţă“. Au răspuns astfel unui anunţ în care se făcea apel la voluntariat. Pacienți sau elevi de la liceul din Potcoava, cu toții au dat o mână de ajutor.
Acțiunea a presupus plantarea celor peste 5.000 de puieți de salcâm, pe o suprafață de un hectar.
{module GAdsense articol}