Directorul liceului din Osica de Sus demis de inspectorul general ISJ Olt

isj osica

isj_osica Directorul liceului din Osica de Sus demis de inspectorul general ISJ OltNoua conducere a Inspectoratului Școlar Olt a demarat o serie de controale în unitățile de învățământ. Acestea au fost făcute acolo unde au existat sesizări din partea cadrelor didactice, sau a părinților. Acesta a fost și situația la  liceul teoretic Ion Rosca din Osica de Sus.

Începând de luni, directorul Tony Tanislav a fost demis de inspectorul general Dana Târcomnicu. Decizia a fost luată după ce acesta nu a indeplinit toate procedurile pentru a obține acreditarea pentru unele calificări. Mai exact, fostul director a depus o cerere pentru obtinerea acreditarii profilului uman, dar nu a dus la finalitatea procedura.În acest moment există riscul ca unele cadre didactice să își piardă din norma. La liceul din Osica de Sus a fost numit o nouă conducere, astfel că, sarcinile au fost delegate Mihaelei Marin. Fostul director fusese numit pe această funcție cu delegație în interesul invățământului.

„La sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiemnbrie, profesorii de la acest liceu au făcut  grevă pentru că acest domn director nu demara procedura de acreditare a uneia din specializările pe care ei le aveau acolo. La sfârşitul lunii decembrie, înainte de Sărbători, am primit o sesizare din partea unui grup de profesori de la acest liceu, care semnalau aceste aspecte, lipsa de comunicare între domnul director şi cadrele didactice. Am fost pe teren, am verificat cu încă o doamnă inspector, am constatat că ceea ce spuneau oamenii este adevărat. Am luat la verificare documentele, platforma pe care se încarcă documentele ARACIP, am constatat că cele care erau încărcate erau foarte vechi, altele nu existau, era clară lipsa de preocupare pentru realizarea acestei sarcini pe care trebuia s-o ducă la bun sfârşit. Am stat de vorbă cu oamenii, în faţa oamenilor a recunoscut că nu comunică şi că are probleme de acest gen“, a declarat inspectorul şcolar general al IŞJ Olt, prof. Dana Ţîrcomnicu, precizând că sunt sesizări venite din multe alte şcoli. 

 Un alt director şi-a prezentat demisia şi va fi luată o decizie în privinţa înlocuirii sale. Este vorba de Bălăcescu Mihaela Cezarina, director la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu“ din Corabia. Şefa IŞJ Olt spune că nu este nimic politic în aceste evaluări.

 „Schimbarea acestui director nu are nicio tentă politică, factorul politic nu a fost implicat. Verificările în teritoriu vor continua, acolo unde există sesizări venite din partea grupurilor de profesori. (…) Mă deranjează faptul că se pun toate aceste chestiuni în spatele politicului. Tot felul de zvonuri, tot felul… Nimeni nu se gândeşte să schimbe un director dacă şcoala merge bine. Pe noi ne interesează interesul copilului“, a mai spus Ţîrcomnicu.  

În aceasată perioadă au fost făcute controale și în alte unități de învățământ, iar negegulile constateate se datoreaza manageriatului defectuos. Acolo unde directorii nu înțeleg că trebuie să soluționeze problemele, vor existat și schimbări. Potrivit conducerii ISJ Olt , nu există, în acest moment, o listă a directorilor care vor fi schimbați. Și mai mult, criteriile nu vor fi unele politice, ci doar de competență. În acest moment, directorii cu concurs din prima etapă, mai au un an de mandat. Dar, acolo unde există incompatibilitate sau neregului în actul managerial se vor face controale.

Lasă un răspuns