Protestele magistraților continuă

magistratiiiiiiiiii

magistratiiiiiiiiii Protestele magistraților continuăMagistrații contunuă protestele începute pe 23 ianuarie. Astfel că activitatea din Tribunalul Olt este suspendată intră în a doua săptamână.

 Decizia a fost luată ca urmare a eliminării pensiilor speciale, însă reprezentanții instanței de judecată spun că refuză să participe la consitituirea birourilor electorale pentru alegerile care se vor desfășura în anul 2020.

Măsurile au fost luate în cadrul Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Olt, în care s-a stabilit că în continuare instanța va judeca doar urgențele.

Potrivit legii, Secţia I Civilă va judeca următoarele cauze urgente – în materie civilă: ordin de protecţie, ordonanţă preşedinţială, fond funciar, contestaţie la executare, încuviinţare executare silită, alte cereri privind executarea silită, suspendare provizorie, sechestru asigurător, sechestru judiciar, suspendare executare, cereri reexaminare taxă de timbru, cereri de revizuire şi contestaţii în anulare cu privire la aceste materii; în materie minori şi familie: cauze cu minori indiferent de obiect, adopţie, ordonanţă preşedinţială, plasament, plasament de urgenţă, sechestru asigurător, sechestru judiciar, suspendare executare, suspendare provizorie a executării, cereri de revizuire şi contestaţii în anulare cu privire la aceste materii; în materia litigiilor de muncă: acţiune în constatare a nelegalităţii grevei, acţiune în suspendarea grevei, măsuri asigurătorii, ordonanţă preşedinţială, cereri de revizuire şi contestaţii în anulare cu privire la aceste materii; în materie asigurări sociale: ordonanţă preşedinţială, suspendare executare, cereri de revizuire şi contestaţii în anulare cu privire la această materie; recursuri împotriva încheierilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale; incidente procedurale: incompatibilităţi, abţineri, recuzare, cereri de acordare facilităţi sau de ajutor public judiciar, cereri de îndreptare, completare, lămurire aferente cauzelor urgente, cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, cereri de reexaminare ajutor public judiciar, în stadiul procesual fond, apel, recurs.

Secţia a II a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal va judeca următoarele cauze urgente, potrivit legii – Materia Juridică, Litigii cu profesioniști: ordonanţă preşedinţială, ordonanță de plată, art. 1013 NCPC/cereri în anulare, suspendare provizorie a executării hotărârii, sechestru asigurator, sechestru judiciar, plângere contestaţie tergiversare, plângeri împotriva rezoluţiei ORC, cereri de suspendare a executării hotărârilor, cereri de suspendare a  executării hotărârii AGA, recursuri împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii  Constituționale, contestații în anulare, cereri formulate în temeiul Legii 77/2016, contestații la executare, apeluri în cereri cu valoare redusă, alte cereri  cu privire la care legea prevede judecata în regim de urgenţă; Materia Juridică, Contencios administrativ: ordonanţă preşedinţială, ordonanță de plată, art. 1013 NCPC/cereri în anulare, suspendare executare act administrativ, termen grație/eșalonare plată, măsuri asiguratorii, plângere contestaţie tergiversare, cereri în baza Legii 544/2001, achiziţii publice, cereri de reexaminare (taxa judiciară de timbru, ajutor public judiciar, etc.), incidente procedurale – incompatibilități, abțineri, recuzare, cereri de acordare facilități sau de ajutor public judiciar, cereri de îndreptare, completare, lămurire aferente cauzelor urgente, cereri de suspendare executare, recurs împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, cererile formulate potrivit art. 24 alin. 2 și 3 din Legea 554/2004, alte cereri cu privire la care legea prevede judecata în regim de urgență; Materia Judiciară, Faliment: cereri privind procedura insolvenţei, ordonanţe preşedinţiale.

Potrivit unui comunicat remis de Tribunalul Olt, potrivit legii, și Secția Penală va judeca mai multe cauze urgente, respectiv cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cauzele având ca obiect măsuri preventive, cauzele reglementate de Legea nr.3 02/2004 (extrădare, mandat european de arestare, transfer de persoane condamnate), regulator de competenţă, contestaţii la executare, măsurile asiguratorii, măsuri de siguranţă, cauzele cu inculpaţi minori, cauze în care există iminenţa prescrierii răspunderii penale, cererile având ca obiect contestaţie privind durata procesului.

Activitatea tuturor compartimentelor din cadrul Tribunalului Olt se va desfăşura conform programului de lucru.

Lasă un răspuns