Doctorul Cristian Conea intră în cursa pentru Primăria Caracal

conea

Liberalii și-au desemnat candidatul ce va intra în cursa pentru Primăria Caracal. Cristian Conea, medic în cadrul Spitalului Municipal Caracal, este candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Caracal.

Acesta a fost manager al spitalului din localitate şi  consilier local.  Candidatul PNL la Primărie a fost desemnat în cadrul şedinţei Biroului Politic Local al PNL de miercuri.

„Om al locului, deschis, transparent, integru, om de onoare, familist convins, tată a doi copii, doctorul Cristian Conea, născut în Timișoara la 2 decembrie 1969, într-o familie de medici, crescut și educat în Caracal, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, promoția 1995. În prezent este medic la Spitalul Municipal Caracal, unde īn trecut a ocupat funcția de manager al acestei instituții. Este un om cu o viziune clară asupra viitorului orașului, un om capabil sa găsească soluții problemelor existente, un om care își dorește un oraș în care oamenii să se simtă acasă!”, au anunţat reprezentanţii PNL Caracal pe pagina de socializare a organizaţiei.

Medicul Cristian Conea consideră acestă decizie o responsabilitate asumată față de caracaleni.

 „Este o decizie asumată si responsabilă, aceea de a candida, pentru că îmi doresc să merg direct la oameni! Îmi doresc să merg alături de ei, să luptăm împreună, să câștigăm împreună, să redăm demnitatea acestui oraș acaparat de hoție și de corupție!”, a spus doctorul de la Spitalul Caracal, citat de PNL Caracal.

Lasă un răspuns