,,O lume fără frică” la LPS SLATINA

LPS Slatina

LPS_Slatina_ ,,O lume fără frică" la LPS SLATINA,,O lume fără frică” este sloganul  campaniei din acest an, lansate de organizația Salvați Copiii.

Obiectivul acestei campanii  este reprezentat de conștientizarea efectelor cyberbullying-ului. Conform unui studiu realizat de ,, Salvați Copiii”, unul din doi copii români cu vârste între 12 și 17 ani, este  supus fenomenului de cyberbullying.

Pentru că astăzi s-a încheiat Săptămâna Siguranței pe Internet, la Liceul cu Program Sportiv, la clasa a V-a A, s-a desfășurat  o ,, oră de net”, sub îndrumarea profesoarei Gagiu Roberta-Alina.

Facilitatori au fost colegii mai mari din clasa a VII-a care au acumulat cunoștințe de la activitățile educative din anii trecuți. Cei mici au ascultat cu atenție informațiile prezentate: cum își pot da seama că este cyberbullying, cum îl pot evita, care sunt consecințele acestui fenomen, și, mai ales, cum pot cere ajutorul și cum pot raporta un conținut  periculos. La finalul ,, Orei de Net” au urmărit videoclipurile in care Alina Eremia, Irina Rimes, Mimi, Deliric, Alex Daragiu aka Alpaka Legion, se confesează și povestesc despre experiențele personale legate de bullying sau de cyberbullying.

LPS_Slatina_proiect ,,O lume fără frică" la LPS SLATINA

Aceștia îi încurajează pe copii să apeleze la ctrl_AJUTOR, linia de consiliere și suport pusă la dispoziție copiilor de ,, Salvați Copiii, prin programul Ora de Net.

Lasă un răspuns