Un angajat al firmei ce construieşte Drumul Expres Craiova-Piteşti a fost lovit de tren 

lovit de tren

lovit_de_tren Un angajat al firmei ce construieşte Drumul Expres Craiova-Piteşti a fost lovit de tren Nefericitul eveniment a avut loc în zona localităţii Milcov. Bărbatul de aproximativ 51 de ani a fost acroşat de tren în timp ce făcea împreună cu alți colegi de servicu defrişare pe marginea căii ferate.

Din primele date se pare că bărbatul s-a apropiat prea mult de calea ferată în momentul în care a trecut un tren Regio. Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că bărbatul a fost găsit inconştient de paramedicii SMURD Slatina și echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt, care au intervenit la faţa locului. „În momentul sosirii echipajelor, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Tecuci, se afla în apropierea căii ferate, necooperant, cu traumatism cranio-cerebral, otoragie, plagă de aproximativ 15 centimetri femur drept și fractură deschisă femur drept. Pacientul a fost transportat, inconștient, la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru investigaţii medicale amănunţite”, a spus reprezentantul ISU. Starea de sănătate extreme de gravă i-a făcut pe medicii de la UPU Slatina să ceară transferul către Spitalul Crinic de Urgență Nr. 1 Craiova. Evenimentul a fost înregistrat ca accident de muncă, având în vedere că bărbatul acroşat de tren este angajat ca muncitor la firma care construieşte Drumul Expres Craiova – Slatina – Piteşti, care trece şi prin Milcov.  Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns