Ion Toma, promotorul tinerilor din Partidul Puterii Umaniste

Ion Toma PPU

Ion_Toma_PPU Ion Toma, promotorul tinerilor din Partidul Puterii UmanisteDupă o bună perioadă de timp în care a lipsit de pe scena politică, Ion Toma revine în forță și pune bazele unui nou partid la Olt.

Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) se dorește a fi altceva, iar  omul politic cu experiența sa a început să-și aducă aproape tineri din întreg județul care să găsească alternativa politică pe care o caută de ceva timp. Ion Toma este vicepreședinte al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) și coordonatorul regiunii Oltenia. Acesta s-a întrunit duminică cu aproximativ 200 de tineri în Slatina pentru a contura noua conducere la nivelul organizației de tineret. În acest fel președinte al Partidului Puterii Umaniste, organizația de tineret la Olt a fost ales Adrian Dancioiu, în timp ce prim-vicepreședinte Alexandru Tufis. Pentru organizația de la Slatina a fost desemnat președinte Alexandra Ciocârlan, iar Olimpia Stroe prim-vicepreședinte. Partidul Puterii Umaniste se dorește a fi o structură social-liberală care își îndreaptă atenția și interesul spre nevoile clasei de mijloc, spre ale micilor întreprinzători, o structură social-liberală care crede cu adevărat în promovarea oamenilor care aduc plus valoare comunităților în care trăiesc.

Tineri_PPU Ion Toma, promotorul tinerilor din Partidul Puterii Umaniste

„Prăpastia nu a fost nicicând mai mare ca acum între agenda românilor și agenda politicienilor! Între nevoia de dezvoltare a României și dorința de mărire și de salvare individuală a unora. Trebuie schimbat ceva fundamental. Avem nevoie de oameni responsabili, avem nevoie de tineri. Voi sunteți responsabilitatea noastră să vă propulsăm astfel încât să schimbăm aceste lucruri la alegerile locale și parlamentare”, a ținut să puncteze Ion Toma, în cadrul întâlnirii de la Slatina.  Umanistul spune că România are nevoie de oameni muncitori și onești în politică, oameni care să facă ceea ce au nevoie românii, iar un prim pas în această direcție ar putea fi făcut la alegerile locale și parlamentare din acest an. În cadrul întrunirii de la Slatina umaniștii și-au lansat și Codul Tinerilor Umaniști, o melodie care îi reprezintă cu fiecare vers plin de demnitate, onoare și curaj.

Lasă un răspuns