S-a deschis Ambulatoriul de la SJU Slatina

S-a deschis Ambulatoriul de la SJU Slatina

În această dimineață, Ambulatoriul Integrat de Specialitate al Spitalului Județean Slatina se redeschide  pentru a asigura tratamente urgente, nevoi cronice și mici intervenții chirurgicale.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina vine astfel în sprijinul cetățenilor județului Olt îngrijorați că nu vor mai beneficia de serviciile medicale clinice și reorganizează programul Ambulatoriului de Specialitate, închis din data de 23 martie, ca urmare a ordinului avizat de Ministrul Afacerilor Interne, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, la nivelul unităților sanitare publice și private’, se arată în comunicatul emis de SJU Slatina

Vor fi deschise cabinetele medicale, care presupun terapie continuă, după cum urmează:

ONCOLOGIE MEDICALĂ pentru tratament antialgic și chimioterapic specific, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 14:00 și 14:00 – 16:00;

DIABET pentru insulinoterapie de substituție, Rp, SM, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 14:00 și 14:00 – 19:00;

UROLOGIE pentru prelungire recomandări urostomii, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 9:00 – 11:00;

PNF pentru prelungire recomandări dispozitive pentru oxigenoterapie, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 12:00;

CHIRURGIE GENERALĂ pentru prelungire recomandări colostomie și proteze membre, cu următorul program:

de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 –14:00.

Pacienții cu urgențe oftalmologice se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgențe, pe fluxul normal de triaj, urmând a se chema de la domiciliu medicul de gardă, care va efectua intervenția pe secția de oftalmologie.  Pacienții care au nevoie de tratament citostatic de urgență, scoatere stent ureteral, scoatere gips, scoatere fire chirurgicale și alte mici intervenții chirurgicale de urgență, se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgențe, unde li se va face triajul și vor fi direcționați fie pe secția abilitată, fie în sala de mici intervenții chirurgicale, din Unitatea de Primiri Urgențe.  Programările vor fi efectuate prin Recepția Ambulatorului Integrat al Spitalului telefonic la numărul 0349. 911, de Luni până Vineri, în intervalul orar 8:00 – 19:00 sau online. Toți pacienții sau aparținătorii vor efectua triajul epidemiologic, triaj care va fi realizat de către Registratorii Medicali.

“Am simțit nevoia identificării unei soluții de echilibru între ordinul de închidere a ambulatoriilor și asigurarea serviciilor medicale prioritare oferite prin aceste structuri spitalicești,  răspunzând astfel cerințelor populației”, se menționează în același comunicat.

Lasă un răspuns