Plata facturilor ar putea fi amânată

facturi
facturi Plata facturilor ar putea fi amânată

Senatorii au dat marţi vot favorabil proiectului de lege care prevede o serie de facilităţi fiscale, cele mai importante fiind amânarea plăţii contribuţiilor sociale şi a facturilor la utilităţi, potrivit Agerpres.

S-au înregistrat 87 de voturi pentru, 40 împotrivă şi trei abţineri.    Potrivit proiectului, iniţiat de PSD, ALDE şi Pro România, “la cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuţiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020”.   “La cererea contribuabilului, operator economic, plata contribuţiei de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eşalonat, în următoarele şase luni ulterioare încetării facilităţii instituite la lit. a), în proporţie de 50% din volumul total scadent.  

Facilităţile prevăzute la alin. 1 şi 2 se acordă sub condiţia păstrării valabilităţii contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioada de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Pe perioada acordării facilităţilor de la alin. 1 şi 2, salariaţii beneficiază de vechime în muncă, iar contribuţiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat”, se arată în proiect.  

De asemenea, contribuabilii operatori economici ar urma să nu plătească dobânzi sau penalităţi de întârziere pentru perioada în care plata contribuţiilor este amânată.   Amânare a plăţii facturilor “La cererea beneficiarului, persoane fizice şi operatori economici, se amână la plată, pentru o perioada de trei luni, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu TV) pentru toţi beneficiarii de astfel de servicii de pe teritoriul României.   La expirarea perioadei de trei luni, beneficiarii de servicii de utilităţi vor plăti sumele scadente, eşalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere. Furnizorii de servicii de utilităţi vor eşalona debitele restante fără a depăşi raportul de 1/12 pe lună”, se precizează în proiectul de lege. Proiectul va intra în dezbeterea Camerei Deputaţilor

Lasă un răspuns