Primul meci important de fotbal care ar fi trebuit să se joace a fost AMÂNAT: doi jucători au coronavirus

Fotbal

Doi jucători ai clubului Dynamo Dresden din Bundesliga 2 au intrat în carantină. Dresden nu va putea juca săptămâna viitoare când competiţiile din Germania ar fi trebuit să se reia, dacă va rămâne două săptămâni în carantină.

Planurile Germaniei de a relua competiţiile de fotbal săptămâna viitoare au fost date peste cap, după ce echipa Dynamo Dresden a fost pusă în carantină pentru două săptămâni.

Doi dintre jucătorii celor de la Dynamo Dresden au fost diagnosticaţi cu coronavirus.

Clubul din al doilea eşalon german a anunţat pe site-ul oficial că testele făcute vineri au indicat două cazuri pozitive de coronavirus. Autorităţile locale au băgat întreaga echipă în carantină.

Săptămâna viitoare, Dresden ar fi trebuit să evolueze împotriva celor de la Hannover 96, în primul meci după ce campionatul a fost oprit din cauza pandemiei.

Lasă un răspuns