Polițiștii olteni au dat amenzi de peste 70.000 lei

politistiiii

150 de polițiști rutieri, de ordine publică și de investigații criminale, sprijiniți de mascați au acţionat pe șoselele județului.

În numai trei ore, oamenii legii au aplicat amenzi de peste 70.000 de lei.

„Timp de trei ore, efective sporite din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au mobilizat și au acţionat pe principalele artere din județul Olt, pentru responsabilizarea participanților la trafic și impunerea unui climat de disciplina rutieră. Totodată, polițiștii au fost prezenți în mediul urban și rural, fiind pregătiți să intervină cu promptitudine în sprijinul cetățenilor. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 71.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Olt. 

În timpul acțiunii, oamenii legii au reținut trei permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras două certificate de înmatriculare, întrucât vehiculele prezentau defecțiuni tehnice.

Lasă un răspuns