Voineasa a spart gheața

voineasa

Spectacol în aer liber, organizat în mod exemplar!

Cetăţenii comunei Voineasa s-au petrecut la sfârșitul săptămânii de ziua lor. Aceștia au avut parte de multă distracţie şi voie bună şi asta pentru că actuala conducere a Primăriei s-a implicat în organizarea unei noi ediţii a evenimentului „Ziua comunei Voineasa”, ediția a IV-a. A fost prima sărbătoare organizată în aer liber după trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă. Măsurile de siguranță impuse de organizatori au fost unele stricte, iar cei prezenți la eveniment le-au respectat chiar dacă și-ar fi dorit să încingă hore și sârbe pe melodiile artiștilor care au urcat pe scenă. Invitați de seamă ai cântecului popular românesc i-au încântat pe cei prezenţi. Doamna cântecului popular, Irina Loghin a urcat pe scenă, îndrăgitul Nicu Paleru a încins și el atmosfera.

paleru-la-voineasa Voineasa a spart gheața

Cu dansuri și melodii frumoase s-au prezentat și artiștii profesioniști de la “Doina Oltului”.

voineasa-calusari Voineasa a spart gheața

La eveniment au urca pe scenă și artiști locali, cât și ansamblul copiilor din comună “Mărgăritar”. Alături de cei de la Voineasa au fost prezenți și președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu care a venit însoțit de deputatul de Olt, Marius Iancu, directori de deconcentrate, cât și primarii comunelor învecinate, Pârșcoveni, Baldovinești, Oboga.

“Ne-am adunat astăzi într-o zi specială. Este ziua comunei și așa cum deja a devenit o tradiție trebuie să ne bucurăm împreună de această sărbătoare. Sunt onorat să vă reprezint și tot ce pot să vă spun este că având încredere în mine și în proiectele pe care le-am gândit împreună cu echipa din cadrul Consiliului Local putem spune că am găsit soluții pentru Voineasa, soluții viabile care să vină în sprijinul dumneavoastră ”, a spus Liviu Anuța, primarul comunei Voineasa.

„Suntem astăzi alături de primarul dumneavoastră și ținem să vă asigurăm de tot sprijinul nostru. În tot acest timp edilul împreună cu echipa din cadrul primăriei a demonstrat că la Voineasa lucrurile pot fi puse în mișcare. Cu voință și perseverență proiectele au prins contur și astăzi la un scurt bilanț putem spune că Voineasa se află pe direcția cea bună. Eu, în calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Olt îl asigur pe Liviu de tot sprijinul meu și pe dumneavoastră de tot respectul cuvenit”, a punctat Marius Oprescu.

În cadrul aceluiași eveniment au fost sărbătorite și șapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Cei mici s-au bucurat și ei de numele spectaculoase oferite de un magician invitat la eveniment.

voineasa-tombola Voineasa a spart gheața

Pentru cei prezenți autoritățile au avut și o tombolă unde au fost puse la bătaie mai multe premii care au fost câștigate de cei mai norocoși locuitori din Voineasa. Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

Lasă un răspuns