200 de elevi au primit ”lecții” de la polițiști

Polițiștii olteni au desfășurat, ieri, activități cu caracter preventiv, dedicate protejării mediului școlar și creșterii siguranței elevilor.

Polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Poliției Municipiului Slatina, Serviciului Criminalistic și Biroului Județean de Poliție Transporturi, alături de specialiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat acțiuni informativ-preventive în trei unități de învățământ din municipiul Slatina.

Activitățile au vizat prevenirea consumului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, precum și prevenirea absenteismului școlar, delincvenței juvenile și victimizării minorilor. Totodată, au fost verificate respectarea prevederilor Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum și ale Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice.

În cadrul acțiunilor, au fost verificați 9 agenți economici, respectiv 2 restaurante/cafenele, 3 săli de jocuri de noroc și 4 unități de alimentație publică.

De asemenea, au fost organizate 9 activități de informare, la care au participat peste 200 de elevi și cadre didactice. În cadrul întâlnirilor, polițiștii au transmis mesaje preventive privind adoptarea unui stil de viață sănătos, fără consum de tutun, alcool sau droguri, precum și importanța frecventării cursurilor școlare.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în scopul asigurării unui mediu educațional sigur și prevenirii comportamentelor de risc în rândul tinerilor.