IPJ Olt: Infracționalitatea în scădere

De la începutul anului și până în prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a continuat implementarea măsurilor dispuse de conducerea Poliției Române, având ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și combaterea fenomenului infracțional sub toate formele sale.
În primele nouă luni ale anului 2025, activitatea structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a desfășurat în concordanță cu prioritățile instituționale stabilite la nivel național, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță publică și protejarea comunității. Din analiza datelor statistice reiese că, în această perioadă, la nivelul județului Olt au fost sesizate 6.448 de infracțiuni, înregistrându-se o scădere cu 638 de fapte față de perioada similară a anului 2024, când au fost sesizate 7.086 de infracțiuni.
Ca structură, 531 dintre acestea sunt infracțiuni economico-financiare, 3.728 sunt infracțiuni de natură judiciară, iar 2.189 fac parte din alte categorii de fapte penale. În timp ce infracțiunile economico-financiare au înregistrat o ușoară creștere (cu 26 de fapte), cele judiciare au scăzut semnificativ, cu 513 infracțiuni față de anul anterior.
În ceea ce privește infracțiunile contra persoanei, trendul este descendent. Au fost sesizate 2.439 de fapte, cu 518 mai puține decât în aceeași perioadă a anului 2024. Dintre acestea, lovirile sau alte violențe au scăzut cu 415 fapte, iar infracțiunile de amenințare au înregistrat o diminuare cu 14 cazuri. O scădere similară se observă și în cazul infracțiunilor contra patrimoniului, unde au fost sesizate 2.161 de fapte, cu 141 mai puține decât în perioada similară din 2024.
Furturile, care reprezintă o categorie importantă a infracțiunilor contra patrimoniului, au scăzut cu 95 de cazuri, fiind sesizate 997 de fapte. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la furturile din locuințe (– 58 de fapte), din societăți comerciale (-20) și de auto (-8). Totuși, se constată o creștere la furturile din buzunare, genți sau poșete (+21 de fapte), precum și la furturile din autoturisme(+21), ceea ce indică o nevoie de consolidare a activităților preventive pe segmentul stradal.
În ceea ce privește infracțiunile grave comise cu violență, în primele nouă luni ale anului 2025 au fost sesizate 61 de fapte, față de 84 în perioada similară a anului trecut. Numărul infracțiunilor de omor a scăzut de la 7 la 2, cel al tâlhăriilor de la 11 la 9, în timp ce tentativele de omor au crescut de la 0 la 5 fapte.
Pe linia criminalității economico-financiare, formațiunile de specialitate au sesizat 441 de infracțiuni și au constatat 249 de fapte penale. Valoarea prejudiciului recuperat în baza prevederilor Legii nr. 241/2005 este de 1.926.000 lei, cu aproximativ 628.000 lei mai mult decât în perioada similară a anului 2024. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de 17.594.000 de lei, iar sumele recuperate efectiv, în numerar sau prin conturi bancare, însumează 1.710.000 de lei.
Pe linia regimului armelor și munițiilor, polițiștii au desfășurat 85 de acțiuni și 97 de controale, fiind ridicate în vederea confiscării o armă letală deținută ilegal, 47 de arme neletale supuse autorizării și peste 13.900 de elemente de muniție deținute fără drept.
În mediul rural, au fost sesizate 3.102 fapte penale, în scădere cu 613 față de anul anterior, ceea ce reprezintă aproape jumătate din totalul infracțiunilor sesizate la nivel județean. De asemenea, numărul infracțiunilor grave comise cu violență a scăzut ușor, iar infracțiunile contra patrimoniului și cele de furt au înregistrat, de asemenea, o diminuare.
Serviciul comunității și prevenirea faptelor antisociale
În perioada analizată, polițiștii olteni au desfășurat 2.097 de activități operative, dintre care 96 de razii și 236 de acțiuni cu efective mărite. Totodată, au fost aplanate 3.666 de stări conflictuale, majoritatea de natură intrafamilială. Numărul petițiilor și reclamațiilor soluționate a crescut semnificativ, ajungând la 6.130, iar prin intermediul Serviciului 112 au fost gestionate 12.304 apeluri de urgență, cu aproape 2.000 mai puține decât în anul anterior.
În ceea ce privește siguranța în școli, trendul este de asemenea pozitiv. Au fost sesizate 36 de infracțiuni în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ, comparativ cu 49 în primele nouă luni din 2024. Numărul elevilor autori și al celor victime ale unor fapte penale a scăzut considerabil, reflectând eficiența activităților preventive desfășurate în parteneriat cu autoritățile locale și instituțiile de învățământ.
